Când ne gândim la catifea ne vin în minte imagini de arhivă cu regi și regine având pe umeri pelerine din acest material nobil. La curțile regale și, mai târziu, răspândită și în rândurile nobililor dar și ale celor din clasa de mijloc, catifeaua a făcut diferența dintre o ținută comună, obișnuită, și una elegantă, de purtat la un bal, la teatru sau la operă. Fie că a luat forma simplă a panglicilor prinse în păr sau ca accesoriu al rochiilor și încălțărilor, fie că s-a transformat în rochii sofisticate, pelerine ample și cape alături de dantelă, cașmir, postav si alte materiale, catifeaua a fost, este și va rămâne un etalon al eleganței rafinate.
Te provoc să-ți deschizi dressing-ul și să-mi spui câte piese vestimentare din catifea se regăsesc în el? Niciuna! Nu se poate! Trebuie să-ți reorganizezi opțiunile și să adaugi un plus de eleganță și rafinament catifelat garderobei tale. Nu ar strica să adaugi pe listă un costum de catifea, un sacou, o fustă, o rochie, tricouri din catifea, accesorii și, de ce nu, încălțăminte din catifea. Renunță la ideea preconcepută că negrul este nuanța de top atunci când vine vorba de haine din catifea pentru că acest material nobil se pretează oricărei culori.
Puțină istorie nu strică…
Orașul Cairo a fost cel mai mare producător de catifea din întreaga lume. De aici, catifeaua lua calea marilor orașe ajungând acolo unde adoratorii săi o venerau sub forma celor mai spectaculoase vestimentații. După cum spuneam mai sus, la început, catifeaua nu era accesibilă oricui, ea fiind destul de costisitoare și asta din cauza procedeului complex de realizare a țesăturii. În perioada Renascentinstă a avut loc o ”explozie de catifea” aceasta fiind întâlnită nu doar în garderoba nobililor ci și în mobilă, tapiserii, tapet.
Din garderoba regală, pe marile podiumuri de modă și apoi la noi în șifonier!
Iată o traiectorie justă a catifelei. După ce a fost pusă să-și defileze frumusețea pe cele mai celebre cat-walk-uri, catifeaua a fost integrată în ținutele de zi cu zi, fermecându-i pe toți cei din jur cu delicatețea și eleganța ei. Sacourile din catifea cu croieli clasice sau, de ce nu, asimetrice, rochiile de gală sau cele casual, pantalonii evazați, paltoane sau pulovere și chiar tricouri, aproape toate piesele vestimentare de bază au ajuns să fie atinse de pufoasa catifea. Iar toamna pare momentul potrivit din an pentru ca acest deosebit material să fie scos la plimbare, indiferent de context.


Răsfață-te în fiecare zi cu o hăinuță din catifea!
Nu lăsa catifeaua să se plictisească în cel mai ascuns colțișor al dressing-ului. Nu o scoate în lume doar la ocazii festive, căci merită mai mult. Îndrăznește să porți un sacou din catifea la birou, accesorizează-ți fusta catifelată cu o cămașă casual și o pereche de bocanci, alege o bluză/pulover/tricou din catifea și poart-o/poartă-l cu o pereche de jeanși și cu teneșii favoriți. Atunci când vine vorba de vestimentația din catifea e necesar să fii cât mai creativă cu putință. Joacă-te cu nuanțele, nu opta doar pentru negru sau roșu, clasicele culori în care catifeaua este zugrăvită.

Ești invitată la un eveniment special? Optează pentru o rochie din catifea! Catifeaua a fost și va rămâne un material luxos, nobil, care, accesorizat cu dantelă, de exemplu, dă naștere unei ținute demnă de a fi purtată la evenimente speciale. Un cocktail select, premiera unei piese de teatru, o invitație la Operă, pot fi onorate într-o ținută catifelată.
Ușor de integrat în ținută sunt accesoriile din catifea – fulare, eșarfe, șaluri, mănuși, genți, pantofi, botine.
Este clar: catifeaua este materialul vedetă al acestui sezon, plusul de eleganță de care este imposibil să nu te îndrăgostești iremediabil. După ce vei purta o piesă vestimentară din catifea, nu vei mai putea renunța la atingerea delicată a acestui material stilat. Urmărește zilnic site-ul Larysa.ro pentru că incredibila catifea este una dintre preferatele designerilor noștri!